Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş, la o altitudine de peste 600 m, Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc la acest sfânt locaş.
Arhitectura mănăstirii se încadrează întru totul în stilul brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Ţara Românească. La exterior, decoraţia în piatră a încadrărilor de la uşi şi ferestre, dar mai ales a pilaştrilor sculptaţi şi a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumuseţe acestui monument de artă creştină. Brâul de cărămidă aşezat în zimţi, acoperişul de şindrilă şi proporţiile perfecte ne înfăţişează un monument vrednic de epoca domnitorului Constantin Brâncoveanu, iar pictura din pridvorul bisericii este nouă şi cuprinde scene din Vechiul Testament şi Noul Testament: Judecata de apoi, raiul şi iadul, etc.
Mai jos de biserică la circa 50 m, Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit şi vechea clopotniţă a mănăstirii în forma iniţială, unde până în anul 1997 se aflau cele 5 clopote, când au fost mutate în turla noii biserici. Greutatea lor depăşind 2000 kg.
Creşterea numărului de pelerini şi vizitatori a determinat amenajarea unui muzeu (improvizat) în holul clădirii stăreţiei vechi unde s-au expus mai multe obiecte, în special icoane vechi pe sticlă, iar amenajarea noului spatiu s-a făcut în anii următori, pentru aceasta folosindu-se mansarda laturii de sud a incintei, obiectiv ce poate fi vizitat şi în prezent.
Biserica Evanghelică Cincşor
În sec. al XII-lea coloniştii de limbă germană au ajuns la poalele Munţilor Făgăraşi. Aici au întemeiat şi satul Cincşor, care avea o deosebită importanţă strategică datorită amplasării sale pe malul râului Olt. Localnicii, obligaţi să se apere de multe atacuri crude, şi-au ridicat biserica în mijlocul satului şi au construit pas cu pas sisteme defensive impresionante. Au folosit în acest scop inclusiv pietre provenite din ruinele unei tabere militare romane care se aflase pe un deal în apropiere. Ansamblul şi-a păstrat până astăzi imaginea medievală: între ziduri şi turnurile de apărare timpul pare că a stat pe loc.
În secolele următoare satul a înfruntat vremuri grele. Printre multe alte necazuri a fost complet distrus de un incendiu în timpul atacurilor din 1599. Comunitatea a început să prospere abia după 1850, cînd nu departe de localitate a fost construit pentru prima dată un pod peste râul Olt.
În prezent, spre deosebire de vremurile schimbătoare din trecut, Cincşor este un loc liniştit, în care lunile de vară vibrează la unison cu muzica orgii din biserică, iar în casa parohială și în clădirea școlii se află camere de oaspeți amenajate confortabil într-un armonios stil transilvănean.
Cetatea Făgărașului
Centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania, care la 1632 cuprindea 62 de sate, cetatea Făgăraşului a fost, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi mai cu seamă în secolul al XVII-lea, reşedinţă nobiliră şi princiară importantă.
Construirea unui punct fortificat la Făgăraş trebuie pusă în legătură cu poziţia sa strategică – la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu şi Braşov şi în vecinătate Ţării Româneşti (de a cărei istorie a fost legată), stăpânirea cetăţii dovedindu-se foarte importantă. Ştefan Mailat şi Gaşpar Becheş au folosit-o ca piesă de sprijin în lupta pentru tronul Transilvaniei, Mihai Viteazul a considerat-o ,,cetate de scaun”, principele Gabriel Bethlen i-a acordat întâietate faţă de Alba Iulia în modernizarea fortificaţiilor, iar Mihail Apafi o va transforma, datorită poziţiei sale întărite, în reşedinţă princiară.
Cetatea Făgăraşului a fost, de altfel, în lumina datelor oferite de inventarele de armament din secolul al XVII-lea, una dintre cele mai sigure fortificaţii ale Transilvaniei, care a reuşit să îşi îndeplinească, cu succes, rolul defensiv atâta timp proprietarii i-au acordat atenţia cuvenită.
În ultimele decenii, cetatea a fost pe rând garnizoană a armatei române, lagăr, închisoare pentru deţinuţi politici, iar acum, după mulţi ani de restaurare, locaţia pe care Nicolae Iorga o considera una din ,,podoabele ţării”, îşi aşteaptă liniştită ,,recunoaşterea îndrăzneţelor fapte ale trecutului”.